Compania italiană Meridiana va opera începând cu data de 25 octombrie zboruri pe ruta București – Veneția și București – Napoli. Toate zborurile vor fi operate de pe aeroportul Otopeni.

Momentan compania a anunțat numai că între București și Veneția va opera de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă, după orarul de mai jos. Cursele vor fi efectuate cu aeronave MD80.

IG-vce-otp-w0910

Biletele au fost deja puse în vânzare pe site-ul companiei, iar prețurile încep de la 49 euro (pe segmentul Veneția – București) și 56 euro (pe segmentul București – Veneția).

Stați cu ochii pe Airclicks.net ca să aflați și orarul pentru zborurile către/dinspre Napoli.

Ambele rute au fost operate de MyAir, companie care a suspendat operațiunile pe termen nelimitat în luna iulie a acestui an.