Deschid cu acest post o noua “rubrica” in cadrul blogului: guest trip report. Asa ca daca ati facut o calatorie in strainatate – cu avionul – si credeti ca experienta voastra a fost interesanta puteti sa trimiteti trip report-ul pe adresa: trip [at] boardingmedia.net si ea ar putea aparea aici. Daca atasati si cateva fotografii nu ma supar! :-)

Structura trip report-ului ar putea fi cea de aici sau de aici. Mai multe indicatii intr-un post viitor…. care vine cat de curand.

Pentru debutul acestei rubrici l-am ales pe George, care a respectat un model de-al meu de trip report. Enjoy the reading!

———————–

Iata ce a scris George:

Ca de obicei, Lufthansa are preţuri foarte bune pentru destinaţii „exotice” precum Bruxelles, deci biletul a costat 214 euro cu toate taxele incluse. Când nu plăteşti tu biletul, poţi alege Lufthansa, chiar dacă low-cost-urile pot avea combinaţii mai ieftine. Dacă mai pui la socoteală transportul de la şi la aeroport şi riscul de întârzieri exagerate, scoate mai mulţi bani din buzunar şi mergi cu o companie cu tradiţie.

DUS
Ruta: Bucureşti Otopeni – Munchen – Bruxelles
Zborul 1, 6 februarie
Zbor numarul: LH 3425
Plecare la 07:00, sosire la 08:10
Aeronava: Airbus A320 100/200
Avionul aproape plin, mai erau câteva locuri liberi pe ici, pe colo. Ne-am instalat în avion şi ne-am pus pe citit broşuri. Şi am stat, şi am stat. Pe la 7:15, mai urcă pasageri. Se umplu locurile goale. Aflu că sunt pasagerii de la un zbor spre Frankfurt anulat. Tipul de lângă mine mergea la Nisa, nu-i păsa, ceilalţi erau puţin iritaţi.
În spate, un copil de vreo 5 ani voia cu tot dinadinsul să arate că e răsfăţat. Şi cum să nu fii, cu o mamă româncă ce-i permitea multe şi un tată neamţ care nu scotea o vorbă? A urlat, a dat cu picioarele în scaunul din faţă şi i-a tot zis mamei sale să tacă ea din gură .
Ni s-au dat instrucţiunile tradiţionale şi s-a insistat pe bagajele de mână. A fost prima dată când am auzit că, dacă nu sunt cuminte şi nu-mi pun bagajul sub scaunul din faţă sau sus, va trebui să oprim rularea pe pistă, să deschidem uşa, să ducem bagajul la cală şi vom întârzia. Recunosc, m-am cam intidimiat, deşi bagajul meu consta într-un rucsac cu un laptop, un aparat foto şi alte mărunţişuri.
Am plecat la 7:25. Ni s-au distribuit tălpile de pantof numite sandvişuri şi băuturile. Ba au mai venit cu cărcuciorul de băuturi o dată, pentru cazul în care nu băusem destul vin de dimineaţă.
Am ajuns la 8:15, asta însemnând că întârzierea a fost recuperată pe drum.

Zborul 2, 6 februarie
Zbor numarul: LH 4602
Plecare la 09:10, sosire la 10:35
Aeronava: Avro J85 Avroliner
N-am auzit în viaţa mea de tipul ăsta de avion. Pentru mine, cam seamănă avionele, important e să se ridice, să nu se zgâlţâie şi să ajungă la timp. Ăsta s-a zgâlţâit. Am şi plecat cu o întârziere de 15 minute (comandantul ne-a cerut scuze pentru asta), iar spaţiul de la picioare era minuscul. Am nimerit lângă mine un tip care considera că i se cuvine şi o parte din scaunul meu, aşa că am suportat jumătate din corpul său pe mine, ca să nu mă pun rău cu el.
Am primit tălpile semi-comestibile pe care le-am consumat în tăcere, am acceptat şi de băut ca să n-am probleme. Am mai prins un Mars Mini în ultimul moment.
Am ajuns la 9:40, dar am ajuns. Am mers ceva drum pe aeroportul din Bruxelles. Nu mi s-a părut mare, ci foarte întortocheat. Ca în orice capitală europeană (în afară de Bucureşti), din aeroport pleacă autobuze expres, autobuze normale şi trenuri spre oraş.

RETUR
Ruta: Bruxelles – Frankfurt – BucureÅŸti Otopeni
Zborul 3, 10 februarie,
Zbor numarul: LH 4583
Plecare la 18:35, sosire la 19:35
Aeronava: Boeing 737-500
Mă plimbam liniştit spre Bruxelles şi am primit un SMS din România prin care eram anunţat că avionul meu pleacă mai devreme cu o oră. Interesant, o premieră pentru mine. Noroc că aveam telefon mobil, roaming şi destul timp să mă întorc la hotel, să fac check-in online şi să ajung cu ceva timp înainte la aeroport. Pe tabela cu plecări, avionul era anunţat cu o întârziere de 30 de minute faţă de acea oră mai devreme. Apoi cu 45 de minute, apoi iar cu 30. M-am liniştit cu o bere la unul dintre barurile aeroportului, timp în care am şi reuşit să scriu un articol pe laptop.
Urcarăm în avion, ne punem pe aşteptat, plecăm la 18:20, deci cu 15 minute mai devreme decât plecarea programată oficial. Am fost trataţi cu câte un plic cu crutoane sărate, numite „bruschete” şi ne-au anunţat că nu ne vor mai oferi nimic altceva de mâncare, nici măcar băuturi, pentru că ne apropiem de aterizare. Hm, bănuiesc că nu se aşteptau să gonească pilotul, altfel nu-mi explic.
Turbulenţele ne-au însoţit pe tot parcursul zborului. La aterizare, era o ceaţă de nu vedeai aeroportul. Am ajuns la 19:15 la Frankfurt.

Zborul 4, 10 februarie
Zbor numarul: LH 3416
Plecare la 20:50, sosire la 00:10
Aeronava: Boeing 737-500
Până am coborât, până ne-a târât cu autobuzul, a durat ceva timp. Ofiţerul de la frontieră părea că atunci a văzut prima oară o carte de identitate românească. Ca în filmele cu proşti, se uita pe toate feţele actului, căutând data naşterii. M-a întrebat unde e data, în germană, i-am zis în engleză că nu ştiu germană. A întrebat-o pe colega de lângă el, aia părea amuzată de dreptunghiul meu de plastic, dar nu ştia. Pentru că deja trecuse prea mult timp, i-am zis în germană data mea de naştere (atât pot să zic şi eu în limba lui Fritz). I s-a luminat faţa mititelului şi a verificat în reţea dacă am ucis pe cineva în Italia. Răspunsul a venit rapid şi am putut trece.
N-am putut să nu vizitez magazinele Duty Free, chiar dacă eram pe grabă. Am sosit la timp la poartă, pentru a mă pune pe aşteptat boarding-ul.
Hop în avion ÅŸi m-am pus pe admirat bagajele de mână care putea cu succes fi duse la cală. S-au opintit românaÅŸii să înfunde bagajele în spaÅ£iile mici de bagaje, dar unii nu au reuÅŸit, aÅŸa că le-au pus la picioare. Problema cu românii e că vor tarif mic la avion, îşi iau bagaj mare de mână, dar vor ÅŸi spaÅ£iu la picioare, la un zbor de două ore. Fuduli, deh…
Cetăţeanca de lângă mine mi-a explicat că merge la Frankfurt de două ori pe săptămână, la vorbitor, la închisoarea unde e închis soţul ei.
Am plecat la fix, ne-am primit dreptul de sandviş şi Twix şi ne-am pus pe băut. La tipa de lângă, a venit stwardesa de vreo trei ori, să-i aducă lichide. Cererile ei erau de tipul „Mai adu-mi şi mie nişte rott wein, bitte”.
Am ajuns la timp şi am fost transportaţi cu autobuzele de la Otopeni, neadaptate traficului. Micuţa uşă celebră de sosiri la OTP era neîncăpătoare pentru pasagerii grăbiţi, care se gândeau probabil cum vor negocia tariful cu taximetriştii ilegali din aeroport.
Ultima chestie pe care am auzit-o a fost ce zicea cetăţeanca de lângă mine unui la telefon: „Şi cu banii ce-ai făcut până la urmă, i-ai înghiţit sau i-ai luat aşa?”