De cele mai multe ori, cand ne planificam o vacanta, ne gandim la marile metropole ale Europei, cele mai populare fiind Roma, Viena, Paris, Madrid sau Barcelona. In cele cateva zile petrecute in unul dintre aceste orase, alergam de colo-colo, pentru a vizita cat putem de mult si incercam sa luam pulsul a tot ceea ce se intampla in jur. Numai ca o astfel de vacanta nu te va ajuta sa te odihnesti. Asa ca, vine un moment, in care fiecare din noi isi doreste o vacanta in strainatate, dar intr-un loc linistit, intr-un hotel destul de retras… dar, in apropierea unei metropole in care sa se poata plimba totusi, atunci cand se plictiseste de prea multa liniste. Am descoperit zilele trecute un loc unde te poti odihni, dar unde poti vedea si cateva atractii turistice: Cardiff, capitala tinutului Wales din Marea Britanie, un orasel mic, dar care are resursele necesare pentru a-i face pe turisti sa se distreze.

Cand sa mergem
Cardiff-ul si zonele din imprejurimi nu sunt cele mai bune destinatii de vacanta in perioada octombrie – ianuarie, cand ploua foarte des si este aproape mai tot timpul ceata. Perioada propice, si fara foarte multi turisti, este martie – iunie, cand nu este foarte frig, nu ploua zilnic dar pentru scurt timp: „showers“ (dusuri) cum le numesc britanicii, de numai cateva minute. Pentru cei care nu sunt deranjati de prezenta turistilor, Cardiff-ul poate fi o destinatie perfecta si in perioada iulie-septembrie. In timpul acestor luni, temperaturile nu sunt extrem de ridicate, in ciuda faptului ca cerul este mai mereu senin si soarele straluceste toata ziua.

Cum ajungem
Sunt mai multe posibilitati de a ajunge la Cardiff, insa cea mai ieftina presupune achizitionarea unui bilet de avion pana la Londra, iar apoi achizitionarea unui bilet de tren pana la Cardiff (care costa 20 de lire sterline, pentru un dus, de persoana).

Companiile low-cost care efectueaza zboruri catre Londra sunt Blue Air (din Bucuresti) si Wizzair (din Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara – pentru ultima localitate, zborurile incep sa fie operate anul viitor, in luna martie). Pretul pentru un bilet poate incepe la 60 euro (Wizzair) si 100 de euro (BlueAir).

Pentru cei care prefera companiile de linie, British Airways si Tarom efectueaza curse directe, zilnice, intre Bucuresti si Londra, preturile incepand de la 250 de euro. Cine doreste sa nu se complice cu transferul feroviar, exista zboruri operate de compania olandeza KLM, Bucuresti – Cardiff, via Amsterdam, insa preturile incep de la 400 de euro. Aceste bilete sunt disponibile si in sistemul nostru de rezervari, disponibil pe prima pagina.

Unde stam
Hotelul pe care avem de gand sa vi-l propunem este cel care ne-a facut sa va recomandam Cardiff-ul ca o posibila destinatie de vacanta. Cum spuneam, avem nevoie cateodata de liniste. Holm House se afla in oraselul Penarth, situat , situat la doar 6 km distanta de Cardiff, intre cele doua orase putandu-se calatori cu mai multe trenuri sau autobuze, existand un numar foarte mare de curse in fiecare zi.

Hotelul este construit in stilul impus de curentul Arts&Crafts, aparut in marea Britanie la sfarsitul secolului al XIX-lea, curent care a preluat foarte mult din mult bogatul stil gotic pentru constructia cladirilor, imbunatatindu-l pe alocuri. In interior tapetul era obligatoriu, iar obiectele pentru decorarea camerelor trebuiau sa fie realizate suta la suta manual.

Holm House pastreaza rafinamentul acestui stil, adaptandu-se vremurilor actuale prin decorarea camerelor cu mobilier vintage-modern. Hotelul are 12 camere, fiecare purtand un nume si fiind diferite una de alta in ceea ce priveste tapetul, mobilierul si decoratiunile, precum si in ceea ce priveste asezarea acestora in spatiu. Felul atipic in care designerul a hotarat sa aranjeze camerele este chiar lucrul care atrage turisti aici. De exemplu, respectand regulile de la inceputul anilor 1900, sunt camere in care cada de baie (evident model vintage) este fix in camera in care se afla si patul. Fain, nu? Un hotel cu personalitate, cu un stil boem, excentric, opulent, decadent… si somptuos in acelasi timp. In ciuda pretului destul de piperat (minim 145 lire sterline/noapte) hotelul merita atentia celor care vor sa guste un pic din stilul de viata boem al Angliei de la inceputul secolului XX.

Ce vizitam
In Penarth:
- Alexandra Gardens, cel mai mare parc al orasului, deschis publicului in 1902 si, deci, avand un aer Victorian.
- Cosmeston Lakes Country Park, un parc imens, cu un lac si o cascada, o adevarata oaza de liniste.
- Cosmeston Medieval Village este locul unde trebuie sa mergeti daca vreti sa vedeti cum traiau oamenii de la tara in secolul al XIV-lea. Se poate ajunge aici mergand pe jos, Cosmeston fiind situat la aproximativ 2km de centrul orasului Penarth, sau cu autobuzul – linia 88 – care se poate lua din centru, din statia Penarth City Center (Windsor Arcade), urmand a cobora la Cosmeston (opposite Country Park).

In Cardiff:
- National Museum & Gallery of Wales: daca vreti sa aflati toate etapele importante din istoria de 4,6 miliarde de ania tinutului Wales. Veti vedea si cele mai mari specimene de testoase expuse vreodata.
- Pierhead Building – cladirea unde-si desfasoara activitatea Adunarea Nationala a tinutului Wales este un punct de referinta pentru vizitatori datorita stilului arhitectonic care preia elemente din cel hotic si din cel din vremea Renasterii.
- Cardif Bay – Fosturile docuri ale orasului, unde la inceputul anilor 1900 vasele incarcau carbuni, au fost transformate in ultimii ani intr-o zona de recreere, cu parcuri, magazine, centre culturale si restaurante. In centru se afla un lac artificial realizat din apele a doua rauri care strabat orasul, si cu ajutorul unui baraj artificial.
- Millennium Stadium este cel mai mare stadion din regiune, locul unde se desfasoara multe meciuri de rugby, sportul preferat de localnici.

(scris pentru Airclicks.net)