airplane contrail
Foto John Lund/Corbis

O poveste… cu o companie falimentara
In noaptea de joi spre vineri, ma suna un prieten… cu o voce disperata. Eu balmajesc ca m-a trezit din somn, el vorbea pe “fast forward”. L-am lasat sa termine si l-am rugat frumos sa mai spuna o data ce-mi spuse anterior, dar de data asta sa vorbeasca mai calm si mai rar ca sa inteleg si eu ceva. Zborul lui de la Londra la Toronto fusese anulat, dupa ce timp de mai multe ori in timpul zilei compania anuntase mai multe reprogramari ale cursei in cauza… anuland-o pana la urma. I-am explicat ca trebuie sa mearga la ghiseul companiei si sa solicite cazare la hotel si voucher pentru cina, precum si reprogramarea in urmatorul zbor.

El: Cristi, au anulat toate zborurile. Toate… Si pe alea de maine, si pe cele de poimaine… Si pe alea de anul viitor.
Eu: Adica au dat faliment?
El: Ne-au spus ca nu mai pot zbura si cam atat. Ne-au spus sa ne facem aranjamente cu alte companii si sa mergem la ei pe site sa citim ce facem sa luam banii inapoi.
Eu: Deci da, e faliment.

Situatia era intr-adevar disperata, iar prietenul meu trebuia sa aiba un loc intr-un prim zbor, in ziua urmatoare. Mi-a spus ca daca si-ar fi sunat sefii, probabil i-ar fi platit compania pentru care lucreaza, biletul de avion, dar nu a vrut sa faca asta pentru ca nu i se parea corect (evident, mai corect era sa ma trezeasca pe mine! :-) ). I-am zis sa-mi dea un ragaz de cateva minute pentru a verifica starea zborurilor si ca-l voi suna eu inapoi, sfatuindu-l sa mearga la un hotel din aeroport si sa-si ia o camera. Din nou, omul s-a enervat… ca sa-i plateasca compania camera, iar eu i-am spus calm sa si-o plateasca singur pentru ca de la companie nu mai vede nici un sfant si ca ar trebui sa se obisnuiasca cu ideea.

In cele din urma am reusit sa-i dau de cap problemei prietenului meu: i-am facut o rezervare la British Airways pentru a doua zi, pentru Londra – Toronto, urmand sa achite el contravaloarea biletului la un ghiseul BA din aeroport. Pretul a fost redus cu 50% fata de tariful normal pentru zborul in cauza.
L-am instintat ca trebuie sa-si contacteze compania emitenta a cartii de credit (din Canada), lucru pe care l-a facut a doua zi de dimineata. Compania, care stia despre ce este vorba, i-a spus ce documente trebuie sa trimita prin e-mail si ca-si va recupera banii de pe zborul anulat in maxim 15 zile.

Una dupa alta
In povestea de mai sus este vorba de compania Zoom Airlines, o companie ale carei baze au fost puse de doi britanici prin anul 2000 si care a inceput sa opereze in anul 2001 zboruri in regim “low-cost” din Canada spre Marea Britanie si Franta, dar opera si cateva curse intre Marea Britanie si Statele Unite. Prin regim low-cost se intelege ca operau curse la preturi sub cele practicate de companiile de linie traditionale, aplicand o serie de taxe pentru servicii aditionale si avand in acelasi timp un sistem diferit de folosire a avioanelor (aceasi aeronava opereaza mai multe zboruri decat o aeronava a unei companii traditionale) lucru care permite companiei sa practice preturi mai mici. Pe 28 august un avion al companiei a fost retinut la sol, la Glasgow, pentru ca Zoom Airlines avea datorii catre firma ce gestioneaza controlul de trafic aerian. In acelasi timp, un alt avion aflat la Toronto astepta sa fie imbarcat pentru a zbura api catre Londra. Insa compania care asigura combustibilul a refuzat umplerea rezervoarelor pana ce patronii Zoom nu-si achita toate datoriile, integral. In nici o ora site-ul companiei a fost suspendat, iar toti angajatii au primit ordin de a intrerupe orice activitate. In acel moment compania s-a declarat falimentara.

Zoom Airlines nu este prima companie care a avut probleme financiare si care s-a vazut nevoita sa-si inchida imediat toate operatiunile. Iata mai jos lista companiilor care au “decedat” anul acesta:
– 31 Martie: Aloha Airlines (principala companie aeriana din insula Hawaii)
– 3 aprilie 2008: ATA Airlines (companie americana care si-a inceput operatiunile in 1973. Compania opera peste 50 de curse pe zi, intre Statele Unite, Hawaii, Mexic si mai multe destinatii din America de Sud)
– 7 aprilie 2008: Skybus Airlines (una dintre noile companii low-cost din Statele Unite, cu o retea ce deservea peste 30 de orase si care isi lansase operatiunile doar cu un an in urma)
– 9 aprilie 2008: Oasis (companie din Hong Kong care efectua zboruri intre acest oras si Londra)
– 26 aprilie 2008: EOS Airlines (companie americana, care opera zboruri cu avioane configurate numai Business Class; opera un numar de doua, pana la patru zboruri zilnice intre New York si Londra; anul acesta ar fi trebuit sa deschida ruta Londra – Dubai si New York – Paris, precum si un zbor intre Londra si Georgetown, in Guyana)
– 13 iunie 2008: Silverjet (companie britanica, tot “only-business” care opera zboruri intre Londra Luton si Dubai si Newark)

Scopul listei de mai sus este de a demonstra ca orice companie aeriana, indiferent de profil – low cost sau traditionala -, indiferent de publicul tinta – cei care vor sa cheltuiasca putin pe zboruri sau pasagerii de business care vor plati si 2.000 de euro pe un singur bilet -, si indiferent de tara de unde se afla… pot ajunge usor la faliment. Industria aeronautica presupune multe cheltuieli, iar faptul ca pretul petrolului a crescut foarte mult in ultimele luni nu este singurul lucru care influenteaza profitul companiilor aeriene. Daca o companie nu va reusi sa-si administreze foarte bine banii, poate ajunge foarte usor in situatia in care, creditorii sa refuze a mai efectua anumite servicii, iar singurul lucru care ramane este ca respectiva companie aeriana sa fie declarata falita.

Ce se intampla daca o companie aeriana declara falimentul?
Este destul de greu de explicat acest lucru, dat fiind ca exista foarte multe actiuni care vor trebui realizate dupa declararea falimentului. Nu intru aici in partea administrativa, ci voi pune accentul pe situatia in care se afla pasagerul.

Cateva lucruri de stiut, inca de la bun inceput sunt:
– companiile aerine foarte mari, de linie sau low-cost (Easyjet, Ryanair), pot ajunge la faliment doar in cazuri exceptionale si de acceea sunt considerate de experti ca fiind mai sigure. O companie cu o flota de peste 100 de avioane si cu o retea de zboruri foarte intinsa, gaseste mereu modul de a egala balanta dintre cheltuieli si venituri. Cel mai bun exemplu in acest caz sunt chiar low-cost-urile Ryanair si Easyjet, care raporteaza profituri semnificative in fiecare an. Faptul ca cifrele declarate pentru acest an sunt mai mici, deci compania nu a fost la fel de profitabila ca anul trecut, se datoreaza numai pretului petrolului.
– in cele mai multe cazuri, incetarea operatiunilor unei companii aeriene se face fara un “preaviz”
– pasagerii pot fi informati chiar si dupa check-in ca operatiunile companiei lor au fost definitiv suspendate
– in cazul falimentului, daca sunteti deja in aeroport, nici o companie aeriana nu va va asigura cazare la hotel si masa pe toata perioada de pana la zborul dvs. (care evident va fi cu o alta companie)
– companiile nu sunt obligate sa va puna la dispozitie un bilet gratuit, cu o alta companie.
– companiile nu vor putea efectua un refund al pretului biletelor neutilizate, deci va trebui sa discutati direct cu banca dvs. pentru a primi inapoi banii.

Ce NU TREBUIE sa faceti in cazul in care aflati ca nu veti mai putea zbura cu o companie declarat proaspat falimentara:

A. daca sunteti la aeroport si va pregateati de check-in/imbarcare:
– NU trebuie sa va panicati
– NU trebuie sa tipati la personalul de la sol (de la ghiseul companiei, de la ghiseul de check-in sau de la poartea de imbarcare). Amintiti-va ca acestia tocmai au ramas fara serviciu si ganditi-va ca oricum ei nu au nici o vina.
– NU trebuie sa va duceti glont la prima companie aeriana care va iese in cale si sa cereti un nou bilet, pe care sa-l achitati imediat, fara sa va informati daca exista companii dispuse sa ofere un pret mai mic pasagerilor afectati de anularea zborului dvs.

B. daca sunteti acasa si mai aveti intre o zi si un an pana la data de zbor:
– NU trebuie sa incercati sa contactati compania aeriana. aceasta si-a suspendat toate activitatile, inclusiv serviciul de call center.
– NU trebuie sa dati fuga pe internet sa procurati alt bilet, indiferent de pretul acestuia… pentru ca vreti sa calatoriti oricum, fara sa va informati daca exista companii dispuse sa ofere un pret mai mic pasagerilor afectati de anularea zborului dvs.


Ce TREBUIE sa faceti:

A. daca sunteti in aeroport si va pregateati de check-in/imbarcare:
– incercati sa aflati de la personalul companiei care sunt conditiile prin care puteti sa va efectuati totusi calatoria. De regula, mai multe companii aerine ofera locuri la preturi speciale pentru calatorii aflati in astfel de situatii. Zborurile pot fi operate de companie catre orasul dvs. de destinatie sau catre unul mai apropiat. In cazul in care sunteti la jumatatea calatoriei, cand s-a intamplat nefericitul faliment, companiile in cauza vor avea preturi speciale pentru biletele one-way (de regula mult mai scumpe decat unul achizitionat dus-intors).
– daca sunteti la inceputul itinerariului (compus dintr-un zbor dus-intors) veti putea beneficia de tarife speciale si in acest caz.
– petreceti cateva ore in aeroport, incercand sa acumulati cat mai multe informatii despre posibilitatea cumpararii unui nou bilet de la o alta companie si despre cum ati putea sa va recuperati banii cheltuiti pe biletele care nu vor mai fi utilizate.
– daca reusiti sa va luati un bilet pentru a doua zi, mergeti la cel mai apropiat hotel.

B. daca sunteti acasa si mai aveti intre o zi si un an pana la data de zbor:
– accesati site-ul companiei aeriene in cauza pentru a afla ce ar trebui sa faceti. vizitati site-ul de mai multe ori, la intervaluri regulate de timp, deoarce companiile vor introduce noi date despre recuperarea banilor si preturi “speciale” oferite de alte companii aeriene.
– contactati-va banca emitenta a cardului si anuntati ca zborul dvs. a fost anulat definitiv, iar compania nu poate face refund. Banca ar trebui sa va lase sa anulati tranzactia, daca este vorba de un card de credit. (o sa completez cu informatii…. dupa ce voi discuta la bancile din Romania, sa vedem ce se poate face intr-o astfel de situatie).
– aflati care sunt companiile ce zboara pe ruta pe care ar fi trebui sa zburati dvs. si incercati sa vedeti daca respectiva companie va poate oferi un pret “special”.
– daca mai aveti cel putin 4 luni pana la inceperea itinerariului dvs. cautati pur si simplu o alta alternativa de zbor, pretruile fiind accesibile cu un asa mare avans.


Protejeaza-te singur!
Compania aeriana iti vinde un serviciu, dar daca lucrurile nu merg bine pentru ei, vor merge prost si pentru tine. Asa ca trebuie sa iei in considerare urmatoarele lucruri:
– e mai bine sa-ti cumperi singur biletul, direct de pe site-ul companiei aeriene sau de pe un site care se foloseste de sistemele de rezervari Amadeus, Galileo sau Worldspan (folosite de marea majoritatea a companiilor de linie).
– plateste cu cartea de credit. In cazul in care, in maxim 180 de zile de la data platii, compania aeriana da faliment faci o cerere la banca emitenta a cardului si aceasta ar trebui sa faca refund integral pentru suma achitata. Daca ai platit cu un card de debit, atunci regula tocmai mentionata nu se aplica. In majoritatea din cazuri, platile cash nu vor fi niciodata recuperate.
– mai bine nu cumperi de la agentiile de turism. In cazul in care o companie da faliment agentia de turism de la care ai cumparat biletul nu are posibilitatea de ati restitui banii, in conditiile in care acei bani au fost expediati ulterior platii tale in contul companiei aeriene.
- despre asigurarile de calatorie (care nu-s acelasi lucru cu asigurarile medicale de calatorie!) voi scrie in curand.