Desi sunt un mare pasionat de filme, in ultimele luni nu am prea avut timp nici de mers la cinema, nici de vizionat vreo pelicula acasa. In cele din urma am incercat sa-mi reorganizez programul zilnic – care in principiu este foarte haotic (din vina mea in cea mai mare parte!) – si sa incerc sa-mi fac timp si pentru alte activitati. Iar o data intrat intr-o vacanta de aproximativ doua saptamani am reusit sa si practic aceste activitati.
1. – intalniri cu “grupul vesel” de prieteni – nu ne mai vazusem de o luna
2. – citit carti si reviste din teancul de noutati de pe masuta care serveste pe post de noptiera
3. – scris felicitari … cu scris de mana
4. – vizionari de filme (cinema and home cinema).
O sa le iau pe rand si o sa fac cateva recomandari.
1. Punct de intalnire: Market 8 / Str. Stravopoleos nr. 8
In centrul istoric al Bucurestiului se gaseste un local care pare “de fitze”, dar care in realitate este o oaza de liniste, un loc care va fi apreciat de cei care vor sa se extraga din viata trepidanta de afar. Pe scurt: mancare buna, bauturi la fel de bune (pentru ca este iarna incercati o infuzie de plante) si muzica in surdina. Designul contribuie la atmosfera placuta… fiind unul ceva mai neconformist. Oricum, putem sa spunem ca in afara de cateva mese si vreo doua scane … nici un obiect de design interior nu se regsasete de doua ori ijn incinta Market 8. Preturile sunt destul de piperate, pentru o portie de Cartofi copti cu branza si sunca + ceai (infuzie) + un Pepsi Twist = 25 ron. Dar oricum, localul merita macar o vizita la doua-trei saptamani.
2. Imbogatirea vocabularului … englez
Am terminat in cele din urma cartea “The Shadow of the Wind” a spaniolului Carlos Ruiz Zafon. Nu este un roman intelectual, ci unul de aventuri. O aventura care urmareste cursul vietii al unor copii, respectiv adolescenti din Barcelona, trecand de la micile rautati din primele clase, pana la povestile de dragoste interzise si la influenta famiiliilor asupra vietilor lor – conform cu rigorile secolelor XIX/XX – din tineretile lor.
Totul porneste de la o carte luata din rafturile “Cimitirului Cartilor Uitate”. Se pare ca este singurul exemplar din respectiva lucrare, pentru ca un personaj misterios le-a cumparat pe toate pentru a le arde. Pe parcursul lecturii cartii, Daniel (baiatul ce a luat cartea) ramane impresionat de poveste si doreste cu disperare sa afle cine arde cartile si de ce. Insa “umbrele trecutului” nu au disparut iar baiatul va avea nevoie de prieteni pentru actiunile intreprinse. La un moment dat … viata sa se transforma in povestile din roman … O carte care, in ciuda celor 500 de pagini ale sale, iti garanteaza ca nu te vei plictisi si nu o vei lasa din mana pana cand nu vei citi ultimul rand.
La capitoul reviste am devorat doua numere din editia romaneasca a Esquire, un numar din Observer Magazine si unul din Il Venerdi (asta cu dictionarul langa mine si cu ajutorul unui prieten din Italia). Mai urmeaza Computer Arts (UK) si un Time Out romanesc.
3. Mai scrieti si altceva decat e-mail-uri
Intr-un avion intarziat, cu aproximativ 4 ore, sau cu alte cuvinte pe ora 01.00 zburand pe deasupra Europei, scriam felictari de Craciun pentru ativa oameni care conteaza mult si pentru care e-mailul este o rutina. Ma gandesc ca felicitarea face mai mult. Sper ca ele sa ajunga pana in Anul Nou.
4. La capitolul filme pot spune ca stau foarte bine cu vizionarile: 6 filme intr-o saptamana, din care 2 la cinema si patru acasa. O sa spun cateva cuvinte despre fiecare, exact in ordinea vizionarii lor.
- Busola de Aur (The Golden Compass – 2007 / IMDB/ Site oficial).
Am fost la premiera acestui film la CinemaPro, langa Universitate. Nu mai calcasem in acest cinematograf de pe vremea cand se numea Luceafaru, asta pentru ca dupa ce l-au cumparat cei ce detin si HM ma gandeam ca este exagerat de scump. Insa am descoperit dcu placere sa vad ca un bilet costa un pic mai mult de 10 ron – ceea ce pentru o vineri seara, la o premiera mi s-a parut mai mult decat ok.
Revenind la film, sincer ma asteptam la ceva mult mai “catchy”. In ciuda laudelor dintr-o serie de review-uri citite inainte de film, nu pot spune ca “The Golden Compass” este un film bun sau ca impresioneaza prin ceva mai mult decat grafica unor personaje fantastice. Pe scurt, actiunea se petrece intr-o lume in care fiecare om este urmat de un “demon” al sau, un fel “eu” propriu si personal – simbolizat de un animal, care simte si reactioneaza la fel ca si stapanul sau. “Eu”-ul copiilor este schimbator in perioada copilariei, trecerea la maturitate fiind marcata de blocarea transformarilor animalutelor. Aceste animalute arata de fapt tipul de caracter al fiecarui om in parte. Relatiile dintre copii si “eul” lor sunt studiate intr-un centru de cercetare de pe la Polul Nord, unde se incearca si taierea legaturii dintre cei doi – soldata tot timpul cu moartea animalutelor. De ce? Pentru ca Biserica – care era puterea suprema la acea vreme – se teme de o profetie: ca un copil cu demonul sau ar putea sa ia contact cu alte lumi, asupra carora ei nu au nici o putere. Povestea este destul de complexa – pe alocuri chiar greu de inteles de un copil – dar nici regia, nici scenariul si nici jocul actorilor nu sunt capabile sa-ti starneasca vreo emotie. In opinia mea filmul este o insiruire de aventuri si cam atat.
“The Golden Compass” nu a reusit sa-mi capteze atentia si sa ma tina cu ochii atintiti (fara a mai realiza ce se intampla in jurul meu) la ecran asa cum a reusit similarul “Narnia: Leul, Vrajitoarea si Dulapul” in cele peste trei ore de rulare. Desi filmul de fata se bazeaza ca si “narnia” pe o carte fantastica pentru copii, “busola” nu a reusit sa ma faca sa traiesc senzatiile din film cu aceasi intensitate cu care “dulapul” m-a cucerit.
In ceea ce-i priveste pe actori, pot spune ca Daniel Craig – noul 007 – in rolul exploratorului mi se pare ca este o alegere reusita, sarmul sau fiind absolut indispensabil pentru un rol de aventurier si tata si in acelasi timp. Insa, Nicole Kidman, in rolul sau negativ nu m-a miscat absolut de loc, ci chiar ma face sa firm ca nu ma asteptam la un joc actoricesc atat de superficial. In loc sa fie rea … asa cum ar fi trebuit – vezi Tilda Swinton in rolul maeeficei Vrajitoare Albe din Narnia, Kidman mi s-a parut mai mult o maimutzica blonda (ca si eul sau!) care vrea sa fie rea … dar de fapt nu poate, pentru ca nu ii sta in caracter.
- Povestea unei albine (Bee Movie – 2007, IMDB / Site oficial).
Am ras. Am ras cu lacrimi. Alert, amuzant sau extrem de tare. Cam asa as putea prezenta in cateva cuvinte “Bee Movie”. L-am vazut tot la cinema, la Plazza Romania, cu sala aproape plina… de adulti. Dincolo de ceea ce este, si anume un lung metraj de animatie, filmul prezinta aspecte din via reala, multe dintre gag-uri fiind legate de societatea americana, de felul in care ea functioneaza … si de media.Filmul face si referire directa la soarta planetei care depinde de om si nu numai, de ciclurile pe care le urmeaza natura si in care omul nu trebuie sa intervina. Cine vrea sa compare aceasta pelicula cu “Ratatouille” greseste, pentru ca singurul element comun al celor doua filme este legatura dintre animale si om, animale care in aceste doua filme sunt bune la ceva: Remy la gatit, iar Barry (albinutza principala cu voce imprumutata de la Jerry Seinfield) la retorica. Da, da … la retorica. El reuseste sa convinga tot “clanul albinicesc” ca oamenii le fura mierea pe care ei o produc cu greu. Asa ca .. hai sa dam in judecata cea mai mare companie de producere a mierei, care a subjugat milioane de albine pentru a produce miere. Evident Barry este si avocat, convingand juriul de faptul ca oamenii nu au dreptul sa le fure “produsul”. Si cand isi recupereaza mierea, albinutele noastre se apuca pe trandavit. In scurt timp polenizarea dispare si lumea devine din ce in ce mai cenusie. In cele din urma albinutele se intorc la zbor si manivele (vedeti in film! 
) si totul reintra in normal. Orice ar spune unii, eu cred ca “Bee Movie” este un film pentru descretirea fruntilor celor mari si mai putin pentru copii, care risca sa nu inteleaga prea mult din glumele destul de “grele” din film (sau poate ii subestimez eu pe cei mici).
- 28 de saptamani mai tarziu (28 Weeks Later – 2007, IMDB / Site oficial).
Ca orice om care a vazut prima parte dintr-o serie m-am gandit sa vad si cel de-al doilea “episod”. Dezamagit. Daca in “28 days later” actiunea a fost extrem de clara si actiunea a avut un curs logic, in cea de-a doua parte lucrurile nu au mai stat asa. Se pare ca daca dupa 28 de zile unii au reusit sa scape neinfestati cu virusul acela “donat” de maimutele “enervate de evenimentele negative transmise la televizor” (cititi bold-ul de doua ori!), dupa 28 de saptamani virusul inca mai exista … sub controlul (evident!) al americanilor. Insa nici acestia nu se pot “pune cu dracu’” pentru ca virusul evadeaza din nou si ajunge pana la Paris! Restul in “episodul” trei – care cica ar fi gata prin 2009. Oricum, in afara de mult sange pe pereti si ceva mai multi ochi scobiti decat in primul film, “28 weeeks later” nu aduce nimic nou. Este intr-adevar mai ingrozitor decat primul film, insa groaza asta reuseste sa te scarbeasca la un moment dat. Nerecomandata minorilor anyway.
- Elizabeth (1998, IMDB) & Elizabeth: The Golden Age (2007, IMDB / Site oficial).
Ambele descarcate de pe net… pentru cine se intreaba. Cred ca mai toti dintre voi stiu cu ce se mananca cele doua filme, asa ca voi fi scurt. Am revazut-o pe Cate Blanchett dupa rolul facut in “Notes on a Scandal” si recunosc ca incepe sa-mi placa actrita din ce in ce mai mult. Nu e ea cea mai frumoasa, dar isi face tare bine meseria. Doua filme despre viata tumultoasa a uneia dintre cele mai importante figuri din istoria Angliei, cea sub domnia careia tara s-a dezvoltat foarte mult si in timpul careia catolicii au convietuit cat se poate de bine cu protestantii … pentru ca fiecare era liber sa-si urmeze credinta din inima.
- Lions for Lambs (2007, IMDB / Site oficial).
Am vrut sa-l vad pentru ca-mi place Meryl Streep. Nu este cel mai palpitant sau bun film ever, dar iti scoate in evidenta niste puncte foarte importante in tot rahatul cu razboiul din Iraq si Afganistan … condus de americani impotriva … teroristilor. Printre aceste punte ar fi:
unu: de la 11 sepremebrie incoace’ (care 11 septembrie? ala din 2002) aproape tot Middle East este dusmanii SUA.
doi: in momentul in care la Washington se elaboreaza o noua strategie nimeni nu se gandeste “ce facem daca nu iese cum vrem noi”. de ce? Pentru cafiecare noua strategie este geniala si exceptionala prin excelenta. Drep dovada au fost mai multe strategii de-a lugul razboaielor mai sus mentionate si nici una nu a dus la terminarea lor.
trei: fiecare amercan este de fapt mai multi, si anume “american people”
patru: studentii americani cauta gloriesi atunci se inroleaza in armata. de ce? Pentru ca mai exista congresmeni sau oameni “mari” care au luptat in Vietnam intru “apararea patriei si democratiei americane” si acestia impuie capul tinerilor cu chestii de genul … trebuie sa luptam importriva teroristilor / ei ne-au atacat primii, noi ne aparam … bla bla bla
cinci: presa influenteaza mult mintile multor imbecili americani. Cine primeste sustinerea azi pentru ca e baiat bun, poate deveni maine un om dornic de afirmare, mergand pe principiul ca afirmarea vine cu o noua strategie (vezi punctul doi)
sase: in cazul in care v-a placut filmul verificati programele CNN, ABC News, BBC si tintiti talk-show-urile politice care incerca sa arate lumii un singur lucru: ceea ce fac autoritatile de la Washington nu reflecta reala dorinta a poporului american, ci simpla dorinta de afirmarea a acestor autoritati.
In rest Streep si Redford au o mimica de zile mari. Sa faci un rol stand pe un scaun aproape 90% din film si sa impresionezi nu e tocmai usor. Serios, cei doi au fete expresive incercand sa transmita publicului niste sentimente foarte puternice. Si … o fac destul de bine.
